Asumarea responsabilității 

Primul pas în transformare este recunoașterea că modul în care se percepe viața ca fiind supusă hazardului și se reacționează ne limitează și ne îndepărtează de la împlinirea potențialelor înalte.

Nimeni altcineva din ”afară” nu se face responsabil pentru realitatea în care trăiește fiecare. Chiar dacă locuim în aceleași țări, orașe, blocuri, case trăim în frecvențe diferite, cu sau fără interpretări, cu sau fără identificări, separați sau întregi.

Cei mai iubitori părinți oferă ce au mai prețios, dar nu pot trăi în locul copiilor. Cel mai compasiv mentor oferă strălucirea propriei experiențe plină de înțelepciune, dar nu poate să strălucească în locul nimănui.

Cel mai experimentat terapeut oferă celorlalți schimbarea perspectivei pentru reamintirea armoniei, dar nu poate adăuga ceva în cupa plină de interpretări și judecăți.

Cea mai bogată țară oferă energia abundenței, dar nu poate să îmbogățească pe cel care se crede sărac.

Cel mai liniștit loc oferă armonia, dar nu poate să unifice dualitățile din cel mânios.

Cele mai înțelepte cuvinte reamintesc esența autentică din fiecare, dar nu pot oferi libertatea celui întemnițat în credințe limitative.

Toate darurile existenței se manifestă când ne deschidem față de întreg.

Permiterea nu este o curiozitate mentală, pentru că transformarea autentică nu se realizează în orizontala nivelului în care am creat critica, judecata, separarea și rătăcirea.

Permiterea nu este lipsită de riscuri. Riscurile înseamna eliberarea credințelor limitative care ne-au legat în suferință, iar, uneori, aceste eliberări dor. 

Permiterea cuprinde întregul, trecând dincolo de curiozitate și dincolo de atașamentul rolurilor fragmentate.

Astfel, angajamentul pentru asumarea realității în care trăim este chiar codul care dizolvă iluzia separării, apoi devii liber în întreg.

Întrebarea Cine sunt eu? își găsește răspunsul în liniștea desăvârșită a observatorului creator.

Merităm ca în fiecare acum și aici să ne asumăm angajamentul de a vedea cu claritate realitatea așa cum este creată de către observatorul creator. Când vedem astfel, existența se dezvăluie în miriade de forme inefabile, doar fiind.

Participarea consimțită în această viziune oferă darul de a fi pur și simplu Eu sunt...

Iar ce vedeam înainte separat și fragmentat se desprinde și se dizolvă.

Permiterea existenței este de a dărui și a primi totodată...energie în comunicare...în flux.